>

 Hotărâre număr 882 din 2007-08-01 00:00:00 nr. 882/2007 privind desemnarea autorităţilor competente pentru aplicarea Reg. (CE) nr. 1907/2006/CE al Parlamentului European şi al Consiliului privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea şi restricţionarea substanţelor chimice (REACH), de înfiinţare a Agenţiei Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Dir. 1999/45/CE şi de abrogare a Reg. (CEE) nr. 793/93 al Consiliului şi a Reg. (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum şi a Dir. 76/769/CEE



Guvernul României

Hotărâre nr. 882 din 01/08/2007

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 548 din 10/08/2007

privind desemnarea autorităţilor competente pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 1.907/2006/CE al Parlamentului European şi al Consiliului privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea şi restricţionarea substanţelor chimice (REACH), de înfiinţare a Agenţiei Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 1.488/94 al Comisiei, precum şi a Directivei 76/769/CEE a Consiliului şi a directivelor 93/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE şi 2000/21/CE ale Comisiei


 

 

 

    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,


 

    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.


 

   Art. 1. - Prezenta hotărâre creează cadrul instituţional pentru aplicarea directă a prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.907/2006/CE al Parlamentului European şi al Consiliului privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea şi restricţionarea substanţelor chimice (REACH), de înfiinţare a Agenţiei Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 1.488/94 al Comisiei, precum şi a Directivei 76/769/CEE a Consiliului şi a directivelor 93/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE şi 2000/21/CE ale Comisiei, denumit în continuare Regulamentul REACH.

   Art. 2. - (1) Se desemnează Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile ca autoritate competentă pentru coordonarea măsurilor necesare aplicării Regulamentului REACH.

   (2) Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile transmite Comisiei Europene un raport în conformitate cu art. 117 din Regulamentul REACH.

   Art. 3. - (1) Se desemnează Agenţia Naţională pentru Substanţe şi Preparate Chimice Periculoase ca autoritate competentă responsabilă pentru aplicarea prevederilor Regulamentului REACH.

   (2) În cadrul Agenţiei Naţionale pentru Substanţe şi Preparate Chimice Periculoase se înfiinţează biroul naţional de asistenţă tehnică pentru a asigura schimbul de informaţii cu Agenţia Europeană de Chimicale, în conformitate cu prevederile art. 124 din Regulamentul REACH.

   (3) Pentru aplicarea prevederilor Regulamentului REACH, Agenţia Naţională pentru Substanţe şi Preparate Chimice Periculoase colaborează cu Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi Garda Naţională de Mediu potrivit competenţelor care le revin în domeniul substanţelor şi preparatelor periculoase.


 

    PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

   

Contrasemnează:
¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦
Ministrul mediului şi dezvoltării durabile,
Attila Korodi
Departamentul pentru Afaceri Europene,
Adrian Ciocănea,
secretar de stat
p. Ministrul economiei şi finanţelor,
Viorel Palaşcă,
secretar de stat

    Bucureşti, 1 august 2007.

    Nr. 882.



 

X

Clic aici pentru a închide harta



Alegeți un județ de pe hartă pentru a fi redirecționat spre autoritatea locală.